Long story told short (RO) – 31 october 2018

Ștefan Leonte este un artist în vârstă de 29 de ani, născut în Roman. A studiat Istoria Artelor la Universitatea “George Enescu” din Iași. Ștefan este un artist complex, care lucrează cu o varietate de tehnici precum tempera, cerneală sau fotografie. Sursa inspirației lui vine din viața de zi cu zi. Principalele motive ale lucrărilor sale sunt erotismul și elemente din mediul înconjurător.

Cum ați pășit pe drumul artei?Cum a fost inițierea și cum au fost începuturile în această carieră?

Foarte simplu. Am vrut să fac cu adevărat ce–mi place și să fiu cât mai fericit. Am început cu fotografia analogică în liceu. Asta după ce m-a impresionat expoziția de pe holul școlii. Am studiat apoi Istoria Artei la Iași și acolo în urmă cursurilor de tehnici artistice am început să-mi dezvolt și desenul. Nu prea știam cu ce se mănâncă practică artistică atunci dar după ani și ani de exercițiu, am început cât de cât să înțeleg. Încă nu m-am axat nici acum pe o tehnică anume și cred că asta îmi este și particularitatea artistică.

Care este cheia succesului unui artist: talentul, munca, imaginația, norocul?

Fără nicio îndoială, munca. Poți avea foarte mult talent dar alt artist care muncește mai mult sigur te poate depăși. Apoi urmează imaginația. Picasso spunea că tot ce-ți imaginezi e real. Și cred că avea dreptate, nefiind vorba de fabulații. Cu cât ai mai multă imaginație cu atât poți produce ceva cât mai calitativ. Asta cred eu că unul din secretele facerii artei și nu tehnica în sine.

Din punctul dumneavoastră de vedere, unde se face diferența între un artist de renume și un artist de duzină?

Diferența se face în funcție de nivelul de conformitate al artistului. Cu cât încerci să înțelegi cine ești și ce poți obține artistic într-un mod cât mai individualist, cu atât cred că există un potențial de valoare. Și diferența se face în timp, nu brusc. Peste sute de ani, poate, se vor mai cerne artiștii de acum.

Cât de educat este publicul în ceea ce privește arta? Cât de dispuși sunt românii să investească în opere de artă?

Există numeroși oameni interesați de artă. Din păcate nu foarte mulți sunt și dispuși să plătească pentru artă dar depinde și cum îți spui povestea. Cu cât știi să valorifici ceea ce faci cu atât ai mai mult de câștigat și de investit în proiectele următoare.

Care este cea mai mai mare realizare? Care au fost cele mai fericite momente din viața de artist?

Impresiile de după expoziții sunt cele mai prețioase. Simți că ai putut să transmiți ceva și că ai fost recepționat. Mai pot spune că arta produce o fericire constantă. Muncă artistică în sine reprezintă un mod foarte profund de echilibrare și energizare.

Cum este omul din spatele artistului? Care sunt plăcerile și micile bucurii ale vieții?

Mă bucur în principal de ieșiri în natură și de mersul la târguri de vechituri.

https://www.7iasi.ro/stefan-leonte-imaginatie-interviu/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CAPTCHA ImageChange Image